Asociația Fotbal Club Stefan Nanu

Asociația Fotbal Club Stefan Nanu

RAMNICU VALCEA

Vâlcea

Descrierea clubului

Fotbal Club Ștefan Nanu este o asociație sportivă non-profit, înființată la 22 iunie 2017, având ca misiune, promovarea fotbalului juvenil și educarea copiilor prin sport. Sub conducerea lui Ștefan Nanu, fost fotbalist profesionist cu licențe UEFA A și UEFA Elite, clubul își propune să formeze nu doar jucători talentați, ci și tineri disciplinați, responsabili și pasionați.
În prezent, clubul reunește trei grupe de copii (2010–2012, 2015–2016, 2017–2019), fiecare cu aproximativ 20 de sportivi. Activitatea se desfășoară într-un mediu educativ și competitiv, în care valorile fundamentale sunt respectul, munca în echipă, disciplina și perseverența.
Identitatea vizuală a clubului este reprezentată de culorile alb și vișiniu și de sigla cu doi vulturi, simbol al curajului și al forței.
De la înființare, Fotbal Club Ștefan Nanu a participat la numeroase competiții județene și regionale, obținând locurile 1, 2 și 3, iar sportivii săi s-au remarcat frecvent prin premii individuale (cel mai tehnic jucător, golgheterul turneului). Clubul organizează cantonamente și activități de pregătire pentru a asigura progresul constant al copiilor și pentru a încuraja visul acestora de a ajunge la academii și cluburi de prestigiu din România și străinătate.


Donează clubului: Asociația Fotbal Club Stefan Nanu

Susține-i pe micii campioni după fiecare sesiune de cumpărături, sau direct de acasă. Trebuie doar să introduci numarul de pe bonul de casa mai jos și la fiecare 10 lei cheltuiti donezi 1 punct.

indicatii bon

Asociația Fotbal Club Stefan Nanu

Ai un club pe care vrei să îl înscrii?

Indiferent dacă îți dorești să sprijini un club sportiv pentru juniori din lista actuală, sau vrei să înscrii un nou club care merită atenția comunității, suntem aici să te ajutăm cu toate informațiile de care ai nevoie. Te invităm să descoperi toate felurile în care te poți implica în secțiunile ce urmează.

Înscrie-ți clubul